
ATELIER FEREASTRA PRIN CARE ÎMI PRIVESC COPILUL – O CONDIȚIONARE A PUTINȚELOR ȘI NEPUTINȚELOR
De ce este așa de important felul în care părintele își privește copilul?
„Tratează-l pe copil aşa cum este, şi aşa va rămâne. Tratează-l aşa cum poate şi ar trebui să fie, şi va deveni ceea ce ar putea fi.” (Goethe)
Am întâlnit și întâlnesc în continuare nenumărate situații în care se demonstrează că fereastra prin care este privit copilul îi condiționează dezvoltarea în toate formele sale. Astfel că acastă fereastră (în cazul de față privirea părintelui) poate limita sau transforma. Și dacă ne gândim bine, acest lucru este valabil pentru fiecare ființă umană, de câte ori, chiar și ca adulți, am simțit cât de importantă este acea privire, acea fereastră prin care suntem văzuți de oamenii apropiați nouă.
Astfel că te învit să aflăm împreună specificul ferestrei actuale în relația cu copilul, cum să ne ascultăm copilul în așa fel încât să ne facem auziți și înțeleși, și, nu în ultimul rând, să descoperim împreună nevoile reale ale copilului, în așa fel încât să putem construi fereastra reprezentativă propriului său potențial de dezvoltare.
Tu prin ce fereastră îți privești propriul copil?
În urma acestui atelier, vei afla despre:
A.
- Specificul propriei „ferestre” prin care îți privești copilul;
- Sistemul de credințe care stă la baza modului în care îți privești copilul;
- Modul în care propriul sistem de credințe condiționează putințele și neputințele copilului.
B.
- Vei învăța să înlocuiești tiparul blocajelor cu cel al resurselor funcționale în relaționarea cu propriul copil;
- Să-ți asculți copilul în așa fel încât se te poți face și auzit și înțeles;
- În cele din urmă, vei învăța să îți privești copilul prin fereastra reprezentativă propriului său potențial de dezvoltare.
💻 Pe platforma ZOOM! 💻
➡️ Investiția ta: 100 lei
📌 Sâmbătă, 5 septembrie, ora 11:00
📌 INFORMAȚII ȘI ÎNSCRIERI:
➡️ psih.workshop@gmail.com ;
➡️ Tel: 0767 647 303
📌 DESPRE FACILITATORI:
🌸 LOREDANA FETCA – psihoterapeut experiențialist cu formare în psihologia copilului, adultului, cuplului şi familiei, trainer Circle of Security, consilier educațional și consultant în carieră GCDF-NBCC România și colaborator Asociația Selfpower.
This is the right web site for anybody who would like to understand this topic. You realize so much its almost tough to argue with you (not that I actually would want toÖHaHa). You definitely put a new spin on a subject that has been written about for a long time. Great stuff, just great!