Brené Brown spune că la baza fenomenului de nemulțumire se află o combinație între trei elemente principale și anume: rușinea, comparația socială și detașarea emoțională. „O cultură a nemulțumirii nu este prielnică dezvoltării unei dispoziții de a-ți asuma vulnerabilitatea și abilitățile de a te implica în ceea ce faci din perspectiva propriei valori.”
„Perceperea vulnerabilitatii ca o slăbiciune este mitul cel mai răspândit cu privire la vulnerabilitate, dar și cel mai periculos. Dupa ce ne-am petrecut toata viata refuzand vulnerabilitatea si aparandu-ne de ea, ca sa nu fim perceputi ca fiind prea emotivi, îi dispretuim pe cei care nu pot sau nu sunt dispusi sa-si ascunda sentimentele, să îndure și să reziste în ciuda tuturor dificultăților. Am ajuns astfel să criticăm, în loc să respectăm și să apreciem curajul și îndrazneala din spatele vulnerabilității, lăsându-ne influențați, în judecățile noastre, de propriile sentimente de frică și de jenă” (Brené Brown).
De-a lungul întregului meu proces de dezvoltare, cel mai greu de accesat și trăit într-un mod autentic a fost vulnerabilitatea. Mi se părea așa ca un fel de monstru pe care dacă îl las să facă parte din viața mea, eu ca identitate = nu voi mai exista, dar adevărul este că în momentul în care mi-am permis să îmi trăiesc propriile vulnerabilități, atunci m-am putut privi cu adevărat fără niciun filtru sau mecanism de apărare. Abia atunci am putut realiza imaginea complexă a propriei ființe umane. Acum descoperite aceste lucruri aș lua-o pe scurtătură, asta dacă ar exista vreuna!
Tu dacă te-ai putea adresa copilului tău interior ce i-ai spune?
Scrisoare către copilul interior:
Draga mea copilă,
Am atâtea să-ți povestesc că nu prea știu cu ce să încep mai întâi. Astfel că voi începe să-ți povestesc despre tine, să-ți zic cum te văd prin ochii adultului din prezent.
Ai undeva la 7-8 ani, juliturile de pe coate și genunchi nu-ți lipsesc, sunt un fel de amprentă personală, astfel că și pe la 30 de ani le vei menține prezente, toate ușile, scările sau colțurile meselor vor fi alte tale, nu vrei să faci niciun obiect din casă să se simtă exclus, astfel că vei avea o relație specială și vei menține contactul direct cu fiecare dintre ele.
Vei descoperi că toate aceste lucruri te reprezintă și în cele din urmă vei învăța să te bucuri de prezența lor. Ori de câte ori vei avea emoții, vei deveni agitată și vei sfârși prin a comite diverse gafe cărora în timp le vei da semnificații unice.
Alt aspect comun va fi că în continuare vei avea aceeași abilitate de a te cățăra în copaci sau pe garduri atunci când vei întâlni diverși pomi fructiferi. Unele lucruri nu se schimbă niciodată și speri să le poți face și la bătrânețe, chiar dacă nu vei mai avea aceeași dexteritate, cu siguranță vei fi o bătrânică pe cât de atipică, pe atât de mișto!
Dacă tot am vorbit de asemănări, acum să trecem și la schimbările apărute, sper să nu te dezamăgesc prea tare, dar îți voi va o veste destul de șocantă și anume că la vârsta adultă vei îmbrăca rochii și fuste, da, chiar asta vei face! Și o vei face fără ca nimeni să te oblige… sper ca această veste să nu fie prea cutremurătoare pentru tine!
Iubirea ta pentru animăluțe nu se va schimba, le vei iubi în continuare și vei face tot posibilul să le poți ajuta. Vreau să îți spun că sunt tare mândră de tine, anumite valori ți-au aparținut așa de natural, fără să te învețe cineva, din contră, chiar dacă ceilalți s-au opus și chiar au blamat anumite părți cărora ei nu le puteau găsi sensul. Ai avut un companion în acea perioadă, același pe care îl ai și acum și pe care îl simți că este chiar mai dedicat decât tine în povestea asta.
Mediul în care ai crescut nu te-a reprezentat nici în perioada copilăriei, cu atât mai puțin acum văzut prin ochii adultului de astăzi. Toate acele sentimente pe care le aveai față de cei care te înconjurau erau îndreptățite, motiv pentru care nu ți-ai găsit niciodată locul printre ei. Acum adult fiind, vei vedea că oricâte șanse le vei acorda sau oricât vei încerca să crezi în ei, rezultatul va fi același, vei înțelege pur și simplu că propria dorință (speranță) nu este suficientă pentru vindecarea celorlalți.
Ca specialist în psihologie poți avea multiple explicații pentru alegerile făcute, dar ca ființă umană îți vei asuma că ai avut curajul să încerci și că alegerea ți-a aparținut în tot acest proces, chiar dacă rezultatul l-ai anticipat de cele mai multe ori.
Adevărata surpindere va fi în privința celor mai mici de vârstă, unde pe ici pe colo, deși ai simțit lipsa unui fundament moral pentru a putea crea cu adevărat o conexiune, ai ales să respingi cu vehemență anumite realități care indicau natura specifică ale acestora. Toate acestea vor fi trecătoare și vei învăța mai multe despre tine în primul rând, despre această categorie de persoane, vei înțelege că asta este esența lor, una suferindă care prin alegerile făcute generează frustrare, egoism, nevoia de a altera voit atât propria realitate, cât și a celor ce îi înconjoară, și, nu în ultimul rând, îți vor vorbi și despre calitatea celei de-a treia categorii de persoane implicate.
În copilărie îți imaginai că atunci când vei crește vei deveni medic veterinar, acest lucru până când ai luat contact cu psihologia, de atunci ai știut că spre asta te vei îndrepta, lucru pe care l-ai și făcut, fiind și Sensul vieții tale profesionale.
Simți că poți lega conexiuni autentice și că înveți atât de multe de la oamenii care trec pragul cabinetului, ai un respect enorm pentru tot ceea ce reprezintă fiecare în parte și ești profund recunoscătoare că le poți fi camard în tot acest proces de autocunoaștere și vindecare. Te consideri un om tare fericit și recunoscător pentru acest lucru!
Mi te mai amintesc în diverse ipostaze în școala generală când intrai în diverse conflicte cu ai tăi colegi, în special cu băieții. Vor mai fi situații la vârsta adultă în care te vei mai întâlni cu ei pur întâmplător, slavă Domnului că acum sunt pașnici, că tu nici dacă ți-ai propune să fii altfel nu prea ai avea cum, numai printr-un simplu calcul (matematic prin raportarea la înălțime și greutate) ai realiza că nu este tocmai cea mai bună situație pentru tine.
Dar cum ziceam, slavă Domnului că acum sunt băieți de treabă, chiar dacă pe ici pe colo îți mai amintesc: „mai ții minte când mă alergai prin școală fiindcă aveai ceva de împărțit cu mine”? Este bine și în siguranță pentru tine că acum doar glumiți pe tema subiectului. 🙂
Stilul parental autoritar folosit în a ta creștere și educație îl vei contesta mult timp, ulerior ca adult vei înțelege motivele care au stat la baza acestor alegeri, chiar dacă nu vei rezona cu aceste lucruri, vei înțelege că fiecare dintre noi putem alege în funcție de ceea ce cunoaștem.
Totuși, viața ar fi fost chiar plictisitoare la vârsta adultă fără o nevoie constantă de perfecționism (ca rezultat al unui stil parental autoritar), știi vorba aia, „casa ar fi pustie fără exigență și autoritate”, mai ales dacă acele case despre care vorbim fac parte din cultura românescă.
Cert este că acum mama ta este susținătorul tău principal în toate alegerile pe care le faci, de multe ori parcă un pic prea extremistă cu optimismul ei în ceea ce te privește, dar lasă că e de bine! 🙂
Îți voi mai spune că în perioada asta a vieții tale te afli într-unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții tale! Ești înconjurată de oameni frumoși, oameni cu principii și valori asemănătoare ție! Vei simți acel „acasă” cu fiecare contact avut cu ei!
Așadar, ești un om împlinit! Iar dacă se mai întâmplă uneori ca lucrurile să nu meragă în direcția dorită, nu uita că stai prost cu orientarea în spațiu și e posibil ca de acolo să ți se tragă! :))
Te îmbrățișez cu mult drag și dor,
Lasă un răspuns