Cum ne influențează stilul de atașament relația de cuplu

 

Voi începe acest articol cu o mică relatare…

Într-una dintre întâlnirile avute săptămâna trecută, tiparul  celor mai răsunătoare întrebări atât pentru suflet cât și pentru minte, avea următoarea formă: „păi și ce o să mă fac? toate relațiile pe care le voi avea vor veni cu atâta suferința la pachet? așa de  tare să mă doară din nou?”

Cu siguranță că tiparul acestor întrebări este cunoscut multora dintre noi, mai ales că încă din copilărie am învățat că a exprima ceea ce simți este dovadă de slăbiciune, că trebuie să fim niște roboței cu câte o mască pentru fiecare situație sau eveniment în sine.

După care ne întrebăm ce e „starea de bine”, „împlinirea”, „iubirea”, „echilibrul”, dacă toate acestea există cu adevărat sau dacă sunt doar niște teorii ale unora care în loc să se dezvolte și să atingă performanța la cel mai înalt nivel posibil (dar dacă suntem întrebați despre ce performanță sau nivel este vorba, cu siguranță nu ne-am gandit la asta, dar știm cu siguranță că ceva „trebuie”) s-au gândit să piardă timpul vorbind despre aceste lucruri neînsemnate.

Dragilor, tocmai că aceste lucruri neînsemnate ne definesc însemnătatea și calitatea vieții noastre, aș îndrăzni să zic chiar sănătatea noastră din toate punctele de vedere.

Ducând discuția într-o altă dimensiune, cum ar mai putea societatea să manipuleze niște indivizi conștienți de sine, de nevoile lor și mai mult de atât, cu un simț al empatiei la nivel de conștiință colectivă?!

Revenind la relatarea de mai sus, cum vă spuneam, acestea erau întrebările unui om care tocmai se afla într-un proces de despărțire, se confrunta cu sentimente puternice de pierdere, vinovăție, eșec și foarte multe nelămuriri cu privire la ceea ce se petrecea.

La prima întâlnire avută, acela fiind și momentul în care ne-am cunoscut, suferința și durerea erau vizibile prin toți porii, astfel că în primul moment mă întrebam oare până unde să mergem cu exprimarea trăirilor, în ce măsura îi va permite starea de sănătate din acel moment, dar în cele din urmă, am reușit împreună să găsim acea zonă de echilibru.

Prin identificarea tiparului de atașament vom învăța să descoperim bagajul emoțional cu care venim în relația de cuplu, să conștientizăm și să evaluăm nevoile care determină orientarea spre anumiți parteneri și patternurile nesănătoase pe care le manifestăm în cadrul acestor relații.

Totodată, această conștientizare de sine ne va oferi posibilitatea și deschiderea de a cunoaște și stilul de atașament al partenerului, de a învăța despre diferențele dintre noi și despre cum am putea să răspundem și să ni se răspundă cât mai apropiat de realitatea nevoilor manifestate.

Iar în cazul în care vorbim despre situația de a începe o nouă relație, atunci avem resursele necesare pentru a putea conștientiza și evalua cât mai aproape de realitate șansele propriu-zise de funcționare ale relației.

Atașamentul se dezvoltă în primii ani de viață în funcție de disponibilitatea și de modul în care persoanele de atașament  răspund (părinți sau alte figuri reprezentative) nevoilor copilului.

În acest mod  se formează tiparul de atașament între bebeluș și persoana cea mai reprezentativă din viața acestuia. Acest tipar va fi preluat și la vârsta adultă și va determina tipul de așteptări pe care le putem avea de la ceilalți, nivelul de apropiere pe care ni-l permitem într-o relație.

Acest stil/tipar de atașament va fi prezent în toate rolurile vieții noastre (partener de cuplu, părinte, prieten etc.)

Așadar, toate experiențele noastre din primii ani de viață devin tipare comportamentale în viața adultă. În funcție de aceste tipare ne alegem oamenii cu care să legăm relații tocmai pentru a recrea mediul familiar și cunoscut nouă, chiar dacă de cele mai multe ori alegerile făcute ne rănesc.

De exemplu, dacă în primele luni de viață nu ni s-a răspuns într-un mod conștient și consecvent nevoilor noastre afective și de conectare cu o altă ființă umană, la vârsta adultă vom tinde să nu ne putem baza pe ceilalți și ne va fi foarte greu să ne exprimăm nevoile pentru că experiența din mica copilărie ne-a structurat în acest fel.  

Totodată, la vârsta adultă vom repeta tiparul învățat în copilărie și astfel că vom tinde să legăm relații cu oameni indisponibili emoțional și care vor activa de fiecare dată sentimentul de nesiguranță, este un tipar familiar pe care într-o formă inconștientă îl vom căuta în speranța unei posibile vindecări.  

Deși pare un proces de neînțeles, în același timp, ar fi practic imposibil să căutăm sau să ne îndreptăm spre ceva necunoscut, ceva ce nu am trăit și simțit niciodată, chiar dacă „acel ceva” ar putea fi cel mai bun lucru pentru noi.

Un stil de atașament securizant (sigur) la vârsta adultă ne arată că în copilărie am învățat și experimentat încrederea în disponibilitatea mamei/figură reprezentativă atașament, ni s-a răspuns consecvent nevoilor noastre  afective și suntem obișnuiți să ne simțim în siguranță în relații.

Acest tipar ne ajută să legăm relații cu ușurință, ne simțim confortabil în intimitate, ne este ușor să ne facem cunoscute nevoile și, nu în ultimul rând, avem capacitatea de a dezvolta relații calitative și bazate pe încredere cu partenerii noștri.

John Bowlby a identificat 3 stiluri de ataşament principale: stilul securizant, stilul anxios, stilul evitant. Cel de-al patrulea stil de atașament este cel dezorganizat (este o combinație dintre tipul anxios și cel evitant) și este cel mai recent identificat de către specialiștii din domeniul psihologiei.

Adultul cu stil de atașament securizant prin raportarea la relația cuplu (György Gáspár):

• Îmi este relativ ușor să am încredere în ceilalți, mă simt confortabil cu ideea de dependență în relații, îmi permit să depind de alții și sunt OK, dacă cei care sunt importanți pentru mine depind de mine;
• Nu mi se întâmplă să fiu bântuit de teama de abandon sau frica de intimitate; știu că sunt o ființă valoroasă, demnă de respect și grijă în relații;
• Cred în relațiile de lungă durată și știu că iubirea este o călătorie de-o viață.

Adultul cu stil de atașament anxios prin raportarea la relația cuplu (György Gáspár):

• Îmi este aproape imposibil să nu mă îngrijorez cu privire la faptul că m-ar putea abandona (înșela, trăda, părăsi);
• Sunt predispus să ofer mai mult și să cer prea puțin sau aproape deloc;
• Am nevoie să mă reasigure că mă iubește, să am siguranța faptului că îi pasă;
• Mereu am avut relații definite de iubirea pasională, cu trăiri intense și senzații puternice;
• Din păcate, nu am trăit prea des satisfacții relaționale, adesea conexiunile mele erau cu multe pauze și ieșiri din relație;
• Resimt constant teama de abandon, preocupare constantă față de răspunsul partenerului la sentimentele mele.

Notă! Persoana cu un stil de atașament anxios are nevoie  să învețe să construiască granițe în jurul sinelui, pe care să le respecte și pe care să se poată proteja la nevoie, adică să preia anumite caracterisitci ale stilului evitant.

Adultul cu stil de atașament evitant prin raportarea la relația cuplu (György Gáspár):

• Prefer să nu arăt partenerei/partenerului cum mă simt în interior;
• Încerc să evit a mă apropia prea mult de partener;
• Nu mă simt deloc confortabil să depind de partener;
• Încerc să mă țin departe de a-i cere partenerului meu suport de sprijin;
• Este ok să te simți atras fizic și sexual, dar cred că partea de emoții și afecțiune nu este pentru mine;
• Văd iubirea ca pe o joacă, în care lucrurile nu trebuie luate prea în serios; și nu mă țin departe de escapadele de-o noapte.

Notă! Persoana cu un stil de atașament evitant are de însușit lecția apropierii în relație, a renunțării la control și a uniunii psihologice și sufletești.