Cum stă treaba cu prietenia?

Cum stă treaba cu prietenia?

O întrebare tot mai prezentă și mai des întâlnită:

… Fix așa, oare cum stă treaba cu prietenia?!   Cum arată o relație de prietenie și care sunt caracteristicile unei prietenii „sănătoase”?

Știința spune că numai jumătate dintre cei pe care îi considerăm prieteni simt la fel despre noi. Un studiu MIT (https://www.sciencealert.com/you-have-half-as-many-real-friends-as-you-think-you-do-study-finds)  desfășurat cu 84 de persoane între 23 și 38 de ani a arătat că doar 53% dintre prieteniile analizate erau reciproce. O confirmă studii multiple din ultimul deceniu, care plasează rata de reciprocitate între 34 și 53% (https://sloop.ro/prietenii-iti-fac-bine-cand-sunt-putini-si-buni/).

De ce se întâmplă asta?

Pentru că avem noțiuni diferite despre ce înseamnă relațiile de prietenie și, totodată, avem și nevoi diferite.

Astfel că Manfred Tautscher, președintele Sinus-Institut, spune că definiția prieteniei depinde de diferitele grupuri sociale care relevă fiecare nevoi diferite.

Mai departe, să vedem ce ce se întâmplă cu noi și cu relațiile noastre de prietenie încât există astfel de discrepanțe. Avem așa: aceeași relație, aceleași persoane, dar nici vorbă de reciprocitate când vine vorba de trăirile și semnificația dată relației respective (aceeașu relație).

Cum arată asta?

Poate arăta în diverse feluri, nu vom putea atinge toate dimensiunile unei relații de prietenie și tiparul specific fiecărei persoane, dar vom încerca să vedem totuși ce ne împinge pe fiecare dintre noi să alegem să  construim un anumit tip de relație.

Nevoile diferite duc la poziționare diferită în cadrul unei relații, indiferent de natura sa. Așa ajungem la „aceeași relație, aceleași persoane, dar nici vorbă de reciprocitate”.

Relația de prietenie presupune un schimb, un raport bazat pe reciprocitate între două sau mai multe persoane.

Să ne raportăm la exemple clare:

Când spunem reciprocitate, nu facem referire că trebuie să fie un egal de 50% – 50% de fiecare dată. Nici nu ar prea avea cum să fie așa.

Gândiți-vă că și la piață dacă mergem să cumpărăm un kg de cartofi, mereu vor fi câteva grame în minus sau în plus. Acum că ne-a mai liniștit această comparație a cartofilor cu relația de prietenie, să vedem ce mai poate însemna reciprocitatea în astfel de situații. J

O relație de prietenie sănătoasă înseamnă să ofer, dar să și primesc. Dacă se întâmplă ca eu să fiu cel care primește în mod constant de la celălalt, indiferent de natura ajutorului, atunci relația poate semnifica orice, numai prietenie nu.

În viața noastră există perioade și perioade, momente plăcute sau mai puțin plăcute. Dacă se întâmplă ca eu să trec printr-o perioadă mai dificilă, atunci este normal ca eu să fiu persoana care primește mai mult din partea celuilalt. Bineînțeles, atâta timp cât celălalt la rândul lui are disponibilitate și nu se confruntă cu o etapă neplăcută ( în care resursele îi sunt diminuate).

Iar dacă acea „perioadă mai dificilă” (a mea) se prelungește și „ține de când mă știu cu celălalt”, atunci nevoia mea e de cineva care să-mi ofere și să-mi tot ofere. Un părinte, un adult sau un  fel de „terapeut” … cam așa, dar nu uitați, și terapeuții au nevoie la rândul lor de prietenii lor! Acest lucru în cazul în care legătura dintre voi poarta denumirea de prietenie.

Cum ziceam, acel schimb este foarte probabil să nu fie niciodată de 50 – 50, ceea ce este perfect normal, dar dacă stau și analizez și observ că de-a lungul timpului numai eu sunt cel/cea care are nevoie de ajutor, persoana din relație căreia „mereu i se întâmplă câte ceva”, atunci nu am nevoie de un prieten, ci de cineva care să mă salveze și să mă susțină mereu. Mai exact, de un fel de cârjă în care eu să primesc de cele mai multe ori 80%- 90%.

Și după o analiză complexă, profundă și detaliată, prin comparare îmi voi da seama că 80/90% nu se apropie de 10/20%, adică nu se poate lua în calcul ideea de reciprocitate. Dar na…dacă sunt foarte „încăpățânat” și „perseverent” și nu pot accepta asta, atunci voi reveni la „cât de tragică e viața mea și cât de mari sunt nevoile mele în comparație cu ale celuilalt” și astfel voi ajunge la „reciprocitate”. Dar doar dacă analizez prin prisma relației „eu” cu „eu”, doar așa poate avea sens.

Principiul este valabil pentru toate relațiile din viața noatră.

Cazurile acestea sunt foarte întâlnite și în cadrul relațiilor de familie și restul rudelor. Avem tendința să apelăm și să tot apelăm la anumite persoane pentru că din punctul nostru de vedere ni se pare just să fim ajutați.

 Dacă observăm că celălalt nu se plânge și nu trăiește o tragedie zilnic (dar nici nu-l întrebăm, „nu de alta, dar orice ar trăi, nu are cum să fie la fel de grav cum este ceea ce ni se întâmplă nouă”), așa cum noi suntem mai mereu în vâltoarea durerii, pe o insula numai de noi știută, atunci noi suntem merituoși să primim ceea ce considerăm că ni se cuvine.

Iar când celălalt nu o va face, cu siguranță că „nu există relații, legături adevărate”, „lumea este rea”, „în ziua de azi nu te mai poți baza pe nimeni” = traducere: dacă ceilalți nu sunt disponibili așa cum am eu nevoie de ei și când am eu nevoie, atunci clar că ceilalți nu sunt „buni”.

Încă ceva specific unor astfel de raportări în relațiile de prietenie: „celălalt nu a trăit niciodată ceea ce am trăit eu, nu a trecut prin ce am trecut eu”. Cu siguranță că eu știu exact ce a simțit celălalt, am fost în papucii lui dinainte să vină pe lume și știu exact. Nu, mai degrabă nu știu mai nimic, nici despre mine și nici despre celălalt, că dacă aș fi fost în contact cu durerea mea, atunci nu aș mai fi avut nevoie să proiectez asupra celuilalt.

Acum, bineînțeles și acest celălalt care oferă prea mult are propriile sale descoperiri și conștientizări de făcut. Dar asta e altă discuție.

Și așa se repetă tiparele unei lumi pe care nu suntem dispuși să o cunoaștem, dar pe care o etichetăm iar și iar în nenumărate ocazii. Este dificil să privim spre noi înșine, astfel alegem varianta de a-i blama pe ceilalți pentru că în opinia noastră nu sunt cum trebuie.

Analizați în care dintre cele două situații vă aflați mai mult. În situațiile care mai mereu aveți nevoie să primiți sau postura de a oferi mai mult, mult mai mult.

În funcție de asta gândiți-vă cum ați putea aduce transformări propriei persoane pentru a vă putea poziționa în relațiile voastre într-o formă cât mai sănătoasă, în care să vă simțiți merituoși să primiți atunci când aveți nevoie, dar să și oferiți atunci când nevoia vine din partea ceiluilalt.

Nu putem ajunge la 50-50, în funcție de fiecare situație, vor fi momente de 70-30, de 90-10 etc, important este ca atunci când tragem linie totalului relației, se ne putem apropia de o oarecare reciprocitate.

Personal, în ceea ce mă privește, vă mărturisesc că în relațiile de prietenie, exact această „reciprocitate” reprezinta cheia relației, acea cheie care deschide porțile unei lumi în care empatia, încrederea, respectul și iubirea sunt de nelipsit. Chiar și în acele momente în care există dispute sau conflicte. Prin reciprocitate, acestea sunt transformate ulterior în resurse!

Acestea fiind spuse, vă doresc relații de prietenie cu reciprocitate în empatie, încredere, respect și iubire!

Cu gânduri bune, Psihoterapeut Loredana Fetca