Gaslighting-ul și victimele manipulării psihologice

Procesul de gaslighting sau gas-lighting este o formă de abuz psihologic în care victima este deziluzionată, îndoindu-se de propria memorie, percepție și sănătatea mintală.

Pentru a realiză acest lucru, abuzorul folosește diferite tehnici: de la negarea abuzurilor precedente, pană la crearea unor situații în care victimă sfârșește dezorientată (Oxford Dictionary definition of ‘gaslighting’”. Oxford Dictionaries. Oxford University Press. Accesat în 20 aprilie 2016).

Abuzul, în cazul fenomenului gashlight, poate fi atât fizic, cât și psihic, insă, cel mai frecvent, începe ușor, fără că persoană în cauza să poată realiza că este manipulată, reușind chiar să se ajungă într-o anumită perioadă de timp (în funcție de resursele initale ale victimei și de nivelul de manipulare ale agresorului) la depersonalizare, depresie, atacuri de panică și chiar suicid.

Conform psihologului francez Isabelle Nazare-Aga, „fiecare dintre noi avem tendința de a fi uneori manipulatori, dar este o mare diferență între a manipulă din când în când și a fi manipulator tot timpul.”

Persoanele care manipulează au tendința de a părea foarte sigure pe ele și pe ceea ce spun, de aceea au și tendința să-i denigreze pe ceilalți dând de înțeles că ceilalți au o problemă, sunt iraționali, ilogici și că toate argumentele lor sunt fără temei și fără raționament, ba chiar tind să-i facă să-și pună semne de întrebare asupra propriei sănătăți mentale.

Nevoia manipulatorilor de a domina vine din nevoia de a se simți superiori, grandiosi, necesități care provin, de fapt, dintr-o stimă de sine foarte redusă. Deși sunt genul de personae foarte sociabile și care inițiază relații într-un mod foarte natural și ușor, odată cu apropierea lor față de alte persoane, aceste relații nu prea rezistă. Sunt acele persoane care vor minți, vor exploata și chiar îi vor  intimida pe ceilalți pentru a-și putea manifestă grandiozitatea.

Potrivit Isabelle Nazare, autoare a cărtii „Manipulatorii sunt printre noi”, oricine poate fi manipulator, poate fi un cunoscut, un coleg de serviciu, patronul, un prieten sau o prietenă sau chiar cineva din familie. Atrăgători, prietenoși, uneori rezervați, acești oameni pot fi foarte plăcuți la prima impresie. Sunt acele persoane carismatice, dispuse să ajute pe toată lumea, de cele mai multe ori fiind ajutate și de aspectul fizic. Dar foarte repede, după contactul cu ei, ne putem simți neliniștiți, epuizați sau cu o stare negativă fără a găsi un sens sau o explicație plauzibilă.

Nu-și vor recunoaște niciodată greșelile și vor încerca conducă partenerul de discuție într-o capcană tocmai pentru a nu se ajunge să fie descoperit.

Forme de abuz: acuzarea, descurajarea, critica, impunerea unor comportamente, șantajul emoțional, ridicularizarea mai ales în prezența altor persoane, controlul excesiv (de multe ori chiar prin urmărirea fizică), negarea stărilor și emoțiilor celuilalt etc.

De-a lungul timpului, atât în spațiul cabinetului, cât și în afară acestuia, am tot asistat la diverse situații în care am putut observa comportamente specifice acestor forme de abuz. Astfel, mai jos puteți regăsi o situație care surprinde manipularea emoțională în relația de cuplu.

Totodata, este prezentata si o lista listă cu 20 de indicii specifici procesului de gaslighting.

Abuzul psihologic în relația de cuplu

Frânturi din mărturia unei persoane care a fost supusă tehnicilor de manipulare emoțională (de propriul partener) pe o durată de aproximativ 5 ani.

 “Nu-mi vine să cred nici acum că tot acest calvar prin care am trecut a făcut parte din viață mea, sau, mai presus de toate, că eu am luat parte la așa ceva, fără să simt un moment că ar putea fi vorba despre asta. Adică aveam despre mine o părere destul bună, mereu am fost un om cât se poate de rațional, dar perversitatea cu care m-a controlat și dominat a fost într-un mod atât de subtil, încât nu i-am putut simți deloc prezența.”

Să o iau cu începutul, la primele noastre întâlniri, adică în primele luni de relație totul era frumos, ca din povești aș zice. Am cunoscut un bărbat frumos, inteligent, galant, cum ar zice bunica mea, „uns cu toate alifiile”.

Am intrat ușor, ușor într-o relație din ce în ce mai serioasă, timp în care parcă simțeam cum mă ofilesc, cum îmi pierd încrederea în mine, cum nu sunt suficient de „buna” nici pentru el și nici pentru nimeni.

Începuse să-mi facă reproșuri despre stilul meu de îmbrăcăminte, orice reacție aveam părea să nu fie una oportună, începusem să mă cred din ce în ce mai nepregătita pentru tot.

De-a lungul relațiilor mele până acum nu prea simțisem gelozii exagerate, ci doză aia normală pe care o simți în diverse situații, dar în relația asta avea senzația că tot cu ce ia contact acest bărbat ar putea fi un pericol. Oriunde mă duceam, simțeam nevoia lui de a fi în centru atenției, “miezul”, fix așa vedeam eu lucrurile. Îl vedeam cum flirtează cu prietenele mele și chiar cu sora mea vitregă, dar de fiecare data când îi spuneam aceste lucruri se termina prin reproșurile lui: „Esti prea sensibilă!“, „Tot tu ești supărată?!“, „Esti nebună!“, „Exagerezi, ca de fiecare dată!“, „Ai probleme cu capul, trebuie să mergem la un specialist!“.

La sfârșitul acestor conversații eu îmi terminam pledoaria prin a-mi cere scuze și chiar a crede că am unele probleme destul de grave si ca imi fac idei fără nicio bază.

Ba chiar de multe ori devenea violent și în planul fizic, adică spărgea lucruri și mă amenința că se sinucide atunci când și eu la rândul meu îl amenințam cu încheiera relației din cauza comportamentelor lui și din cauză că era într-un flirt continuu cu alte femei.

Cam asta a fost viață mea, un calvar în care ceream confirmări  și ajungem să-i întreb pe toți ceilalți dacă sunt nebună, dacă am tendința de a o lua razna.

Eu, pe de altă parte, dacă primeam vreun compliment din partea unui bărbat, oricât de inofensiv ar fi fost, eu eram vinovată, mereu îmi reproșa că „Nimeni nu își permite să vina să te complimenteze sau să îți facă avansuri așa de nebun, sigur tu i-ai dat vreun semnal“. Oricât de multe discuții aveam pe tema asta, totul se termina în varianta în care eu mă simțeam vinovată de ceva, trebuia să repar ceva. Și nu va imaginați că el îmi spunea un lucru și eu îl confirmam imediat, adică nu eram chiar o plastelină așa ușor de modelat în bătaia vântului, erau discuții care durau ore întregi, dar numai că pur și simplu mă seca de tot ce aveam, sentimente gânduri, tot.

Mă trezeam azvârlită într-un cerc vicios cu senzația că ceva nu e în ordine, dar fără să știu ce anume nu este bine, pur și simplu nu înțelegeam.

Într-un final, dintr-o simplă coincidența am reușit să descopăr una una dintre aventurile lui, cu una dintre persoanele care se află în anturajul nostru, ceea ce m-a făcut să închei relația în mod subit și să cer ajutorul unui psiholog.

Ușor, ușor, cu multă suferința și cu pași mici am reușit să devin din ce în ce mai stabilă și cu mai multă încredere în mine, să mă pot privi din nou fără să simt repulsie față de mine, ba chiar să încep să mă iubesc.

Între timp, au ieșit mult mai multe adevăruri la suprafața, am aflat că în timpul relației noastre domnul avusese mai multe escapade amoroase, cu colege de serviciu și chiar și cu o fosta de-a lui, adică toate acele lucruri pe care eu le observam atunci erau total justificate.

Ceea ce m-a înmărmurit foarte tare a fost răspunsul lui când l-am întrebat de ce a procedat așa. Discutille noastre au generat de la multele încercări de a mă învinovăți tot pe mine, până la a-și cere iertare o bună perioadă de timp, iar într-un final, cel mai onest răspuns și care chiar am văzut că îi aparține a fost: „păi nu ți-am făcut niciun rău, ce nu știi, nu te omoară!“.

Robin Stern prezintă o listă cu 20 de indicii ale faptului că te-ai putea afla într-un proces de gaslighting. Deși nu e obligatoriu să bifezi toate aceste experiențe sau trăiri, acordă o atenție mai mare celor în care te recunoști (apud. Anca Pavel, Gaslighting: distorsionarea realității și manipularea psihologică https://www.paginadepsihologie.ro/):

1. Te îndoiești în mod constant de tine și de percepțiile tale.
2. Te întrebi de nenumărate ori pe zi „Oare, sunt prea sensibil(ă)?“.
3. Deseori te simți confuz(ă) și chiar nebun(ă) la locul de muncă.
4. Îi ceri mereu scuze mamei, tatălui, iubitului, șefului.
5. Te întrebi frecvent dacă ești „suficient de bun(ă)“ ca iubit(ă)/ soț(soție)/ angajat(ă)/ prieten(ă)/ fiu(fiică).
6. Nu înțelegi de ce, cu atâtea lucruri aparent bune în viața ta, nu ești mai fericit(ă).
7. Când cumperi haine pentru tine, mobilier pentru apartamentul tău sau alte cumpărături personale, te gândești mai degrabă la ce-ar vrea partenerul tău, în loc să reflectezi la ceea ce ți-ar plăcea ție.
8. Scuzi în mod frecvent comportamentul partenerului, în fața prietenilor sau a familiei.
9. Ascunzi informații prietenilor și familiei, pentru a nu fi nevoie să dai explicații.
10. Știi că ceva e greșit, dar nu știi ce anume.
11. Începi să minți, pentru a evita atacurile verbale.
12. Ai probleme în a lua decizii simple.
13. Te gândești de două ori, înainte de a deschide anumite subiecte simple de conversație.
14. Înainte ca partenerul să se întoarcă acasă, parcurgi în minte o listă de verificare pentru a anticipa orice ai fi putut face greșit în acea zi.
15. Ai senzația că înainte erai o persoană foarte diferită – mai încrezătoare, mai iubitoare, mai relaxată.
16. Începi să vorbești cu soțul prin intermediul secretarei lui, astfel încât să nu trebuiască să-i spui lui direct lucruri care l-ar putea supăra.
17. Te simți ca și când nu poți face niciodată nimic bun.
18. Copiii încearcă să te protejeze în fața partenerului.
19. Ai devenit furioasă pe oamenii cu care înainte te înțelegeai bine.
20. Te simți fără speranță și fără bucurie.