În ultima perioadă am dezbătut atât de mult tematica bolii încât chiar m-am întrebat la un moment dat „oare ce se întâmplă” „de unde un număr așa mare de oameni care vin spre mine cu această tematică”? Am avut câteva răspunsuri pe care voi omite să le transpun aici, nu de alta, dar poate că uneori ați rămâne surspinși să vedeți cât de ambilicată poate fi mintea celor din domeniul psihologiei, ca să nu fac presupuneri care să nu fie neapărat corecte, voi facel apel doar la mine și la al meu proces de gândire și interpretare.
Primul caz/situație 1. „Atunci când fertilitatea devine o povară = rezultă anovulația (dereglări masive sau lipsa completă a ciclului mentrual)”
Așa cum vă ziceam, cum pentru cei mai mulți dintre noi, luna februarie a fost luna iubirii, pentru mine, această lună a fost o lună a vindecării prin iubire, iubirea și acceptarea putințelor propriei persoane au condus la eliminarea blocajelor existente. Acele blocaje care generau simptomul.
Discutând cu persoana în cauză (apariția anovulației), au fost emise unele ipoteze și corelații între evenimentele petrecute și schimbările ulterioare, adică apariția anovulației (dereglări masive sau lipsa completă a ciclului mentrual). Din discuțiile avute, am identificat împreună modul de raportare la sentimentul de fertilitate – și anume ca fiind sub formă de vinovăție și povară. Care ulterior era asociat cu apariția ciclului menstrual.
Această identificare și posibilitatea de exprimare, de înțelegere și de acceptare a trăirilor aferente a condus la eliminarea blocajului și la acceptarea fertilității având ca drept efect vindecarea în cazul de față și anume apariția cilcului menstrual.
Odată cu toate analizele și ivestigațiile făcute în spațiul medical (care sunt absolut necesare), încercați să analizați imaginea în ansamblu a bolii, când a apărut, ce a mai apărut nou în planul emoțional/cu ce a mai coincis, ce a însemnat pentru noi etc.
Mai jos regăsiți un model de întrebări:
Întrebări legate de ritualul bolii/simptomului și de cadrul său (Ruediger Dahlke, „Boala ca șansă”):
- Cum mi-am făcut rost tocmai eu de această problemă?
- De ce se întâmplă tocmai acum?
La procese cronice:
– Când m-a atins pentru prima dată? Când cu intensitate deosebită?
- De ce mă afectează tocmai acest tablou de boală?
- Ce model reiterat al vieții mele este sugerat în ritualul bolii?
Medicina subîmparte în mod clasic organismul uman în unități funcționale, pentru fiecare fiind competent un medic specialist. Astfel, gastroenterologul este specializat pe trac tul gastrointestinal, nefrologul, pe rinichi și neurologul pe nervi. Pacientul, în schimb, își simte organismul mai degrabă că o unitate. Sunt anumiți factori care pledează pentru punctul sau de vedere, căci unitățile funcționale nu se pot, strict vorbind, despărți, totul depinziând prea mult de tot (Ruediger Dahlk).
Punctul de vedere unificator îi este profanului mai la îndemână, întrucât el își resimte afecțiunile că tulburare a stării sale generale. Adesea, de-abia dacă poate să își dea vag seama din ce regiune pornește indispoziția lui (Ruediger Dahlke). Așadar, vorbim despre o limitare în raport cu perceperea și analiza organismului uman.
În cadrul lucrării „Boala ca șansă”, Ruediger Dahlke, făcând apel la cauzele apariției bolii, ne prezintă un exemplu concret și specific perioadei actuale prin prisma întrebării:
- „de ce sunt răcit?”
Natura cauzelor este diversă și nu aparține doar unei dimensiuni sau arii particulare.
- „pentru că am prins acum 2 zile niște agenți patogeni” – medicina tradițională
- „de ce am contractat acești agenți patogeni?”
- „pentru că sistemul meu imunitar era slăbit” – medicina tradițională
- „de ce era sistemul meu imunitar slăbit?”
- „pentru că așa l-am moștenit de la părinți”… și astfel întrebările și răspunsurile ne pot conduce până la Adam și Eva sau chiar la Big Bang.
Orice afecțiune sau boală are sursă dublă, atât fizică (ereditate, alimentație etc.), cât și psihologică (traume, șocuri emoționale, blocaje emoționale prin raportarea la simbolistica evenimentelor trăite).
Fiecare suferință pe care corpul fizic o manifestă este în strânsă legătură și cu evenimentele sau trăirile pe care le-am avut într-o perioadă mai îndepărtată sau mai apropiată.
Linii directoare și probleme de principiu (Ruediger Dahlke, „Boala ca șansă”):
Orice simptom este expresia unor lipsuri pentru că arată că ceva ce lipsește din totalitate.
- De unde provine simptomul? Care este baza sa funcțională?
Răspuns pentru exemplul „gripă”, situația de cu două zile în urmă, când cel vizat s-a îmbolnăvit, respectiv a luat virusul gripei.
- Pe ce bază materială se derulează tabloul bolii și ce exprimă organul atins?
Exemplu: organe ale spațiului rinofaringian și organele senzoriale. Este vorba de schimbul și luarea de contact cu lumea exterioară.
- În ce cadru se desfășoară simptomul? Care sunt regulile lui de joc?
Exemplu: nu mai vrea să inițieze nimic, nu mai vrea să se încălzească și entuziasmeze pentru diversele situații, i-a ajuns până peste cap, nu mai vrea să audă și să vadă nimic. Contactul cu exteriorul este refuzat, respectiv este realizat numai agresiv. Tușește, strănută, suflă din greu și scuipă (celorlalți ceva).
Ce vizează simptomul? Unde vrea să-l ducă pe cel afectat?
Exemplu de răspuns: să-și mărturisească sieși că „i-a ajuns” și vrea să scape de agresiuni.
Cursul „normal” pe care îl ia răceala arată ritualul care își impune dreptul la viață prin diferitele simptome în parte. Actul închiderii în sine este interpretat pe scena corpului: organele senzoriale și căile respiratorii, respectiv de comunicare sunt blocate, agresiunile cumulate sunt trăite fizic până la epuizare.
Aceste semnale sunt recunoscute de lumea din jur care îi trimite pe cei afectați acasă, tușind și răsuflând din greu. Ritualul de retragere prevede nevoia de a se odihni, de a sta doar cu propria persoană.
Lasă un răspuns