„Vertijul este o iluzie de mișcare rotatorie – pacientul se învârte sau lucrurile se învart în jurul pacientului – si este cel mai adesea rezultatul unei afectiuni a urechii interne” (Dr. Ramona Ungureanu, Medic specialist Otorinolaringologie).
„Amețeala este o senzație de nesiguranță tranzitorie, care se poate manifesta ca senzatie de cap tulbure, dezorientare spatiala, senzatie de plutire sau balans, intoleranta la miscare si este adesea rezultatul unor afectiuni sistemice, ale sistemului nervos central sau cardiovascular” (Dr. Ramona Ungureanu, Medic specialist Otorinolaringologie).
Cel care trăiește și resimte stările de amețeală arată că nu se simte în elementul său, că nu el se află la cârma vieții sale.
Un exemplu foarte clar este momentul când apare „răul de mașină”. Câte situații nu au existat în exemplul vostru personal în care ați putut observa că cei care au rău de mașină în momentul în care se află la volan, adică la conducerea mașinii, se întâmplă să se liniștească starea de amețeală? Și astfel se instalează foarte rapid starea de bine.
Oare să aibă vreo legătură cu poziționarea față de procesul vieții, să simtă că nu ei sunt cei care se află la cârma/conducerea propriei vieți?
Situațiile de acest gen arată că persoanele respective nu se află tocmai în elementul lor și au o nevoie accentuată de a controla și de a se afla într-o poziție de control.
Temelia devine nesigură și nimic ce este în jurul său nu prezintă siguranță. Corpul anunță că se află pe un teren care se clatină, asocierea cu „simt că-mi fuge pământul se sub picioare”.
Autonomia și independența sunt puternic diminuate și stabilitatea este pusă la îndoială (Ruediger Dahlke).
Critica și modul de raportare la propia persoană blochează o percepție obiectivă a situației cu care persoana în cauză se confruntă. Astfel că tendința este aceea de „a se chinui să facă față la orice”, „de a fi o bază pentru toți ceilalți” pentru că depind foarte mult față de recunoașterea și acceptarea celor din exterior. Iar când se întâmplă să renunțe la nevoile celorlalți în favoarea nevoilor personale, atunci va interveni un sentiment profund de vinovăție.
Astfel că dacă nu conștientizezi realitatea propriei putințe și ceri de la propria persoană mult peste ce poți oferi, atunci va interveni acest dezechilibru și va apărea senzația că „pământul se clatină”.
Nu există un raport sănătos între ceea ce ceri și reursele pe care le ai realmente. Se resimte o nesiguranță asupra propriei vieți, ca și cum nu tu ești cel care este în măsură să ia deciziile ce țin de propria persoană sau chiar ai o tendință naturală de a renunța mai mereu la tine în favoarea celorlalți.
Același principiu este valabil pentru toate felurile de amețeală sau vertij, inclusiv senzația de amețeală din cauze circulatorii, boli ale urechii interne sau chiar SM (screloza multiplă) (Ruediger Dahlke).
În cadrul lucrării „Boala ca șansă”, Ruediger Dahlke, făcând apel la cauzele apariției bolii, ne prezintă un set de întrebări pe care ni le putem adresa în astfel de circumstanțe:
- Unde nu mă pot încrede în baza vieții mele?
- De ce nu îmi pot asculta vocea interioară?
- Ce lucru nu-mi mai este necesar pentru drumul vieții mele?
- Cum este cu orientarea mea în spațiu și timp? De ce m-aș putea ține?
- Există un element solid în viața mea, unul pe care să mă pot baza?
Lasă un răspuns